În ceea ce priveşte datele şi tradiţiile referitoare la existenţa unor lăcaşuri de închinare pe raza comunei, se afirmă că, în această „vale a pârâului", de-abia în secolul al XVIII-lea, în anul 1793, s-a construit o bisericuţă din scânduri. întrucât materialul de construcţie a fost uşor deteriorabil, lăcaşul de cult a dispărut cu vremea, mai ales când s-a luat iniţiativa construirii bisericii de pe moşia Arnota, din cărămidă.

Tradiţia orală, transmisă din generaţie în generaţie, aminteşte despre această bisericuţă, care se pierdea printre bordeiele subpământene de pe această vale. Nu se poate şti în mod sigur unde ar fi fost locul ei, după toate probabilităţile şi, apreciind condiţiile de teren, precum şi poziţia centrală a bordeielor, este foarte probabil ca biserica să fi fost ridicată între drumul ce taie comuna în două de la Miazăzi la Miazănoapte, lângă casele familiei Mihai (poreclit „Ţapu").

Astăzi, orice aşezare de case sau alte construcţii în acest loc este imposibilă, întrucât terenul a devenit infîltrabil, apa a început să pătrundă tot mai mult în această vale şi unii dintre locuitorii care mai deţineau gospodării pe acest vârf de deal, până în matca pârâului, au fost obligaţi să le părăsească. Nu se mai ştie nimic despre existenţa unei alte bisericuţe, înaintea celei care s-a înălţat spre sfâr­şitul secolului XVIII, pe moşia Arnota, şi a cărei târnosire s-a făcut în anul 1825.



Această bisericuţă dăinuie şi azi, prin grija noastră, a tuturor, şi atenţia pe care statul i-a acordat-o, înscriind-o în lista monumentelor istorice şi acordându-i fondurile necesare reparării şi consolidării. Astăzi face parte din Patrimoniul Naţional Cultural (fiind ocrotită de stat, ca toate celelalte bunuri cu valoare istorică documentară).

Cu privire la această Biserică, deţinem următoarele date:
În primul rând, să înfăţişăm pisania care se conservă pe frontispiciul Bisericii: „Această Sfântă şi Dumenezeiască Biserică, ce prăsnuieşte hramul „Sfîntul Nicolae",„Sfinţii Voievoiezi" şi „Cuvioasa Paraschiva", s-a zidit din temelie, prin osteneala Domnului Neagoe banul, şi s-a săvârşit prin Domnul Năstase Chintescu, dimpreună cu tot satul, după cum se vede în zilele prea înălţatului nostru! Ion George Dimitrie Ghica - voievod cu blagoslovenia Prea Sfinţiei Sa­le, Părintelui Episcop Neofit al Rîmnicului Noul Severin. S-a să­vârşit la leatul de la Hristos 1825 - Noiembrie - şi s-a restaurat la 1882. S-a zugrăvit din nou, prin îndemnul şi stăruinţa preotului George Stoenescu şi a locuitorilor Iovan Zană, George Ştiucă, Nicolae Dragomir, Patru Dinu Logofătu şi mai mulţi locuitori."

Zidirea acestei Sfinte Biserici a pus şi temeiul permanentei fiinţări a comunei Măceşii de Sus.