COMUNĂ
LOGARE UTILIZATORI
Învăţământul la Măceşu de Sus |
În 1840 îşi începe existenţa oficial, prima şcoală în comuna Măceşu de Sus, întreţinută de stat cu o sală de clasă, un învăţător şi 91 elevi, desfiinţată şi reînfiinţată în 1882.
La Măceşu de Sus, Biserica a fost prima şcoală, unde preoţii satului învăţau pe cântăreţi scrisul şi cititul. Stan Grigorie, cântăreţ, învaţă pe copii la el în bordei, în anul 1852, iar Stan Gavrilescu, la 1875, face învăţământ prin case închiriate. Primul învăţător cu şcoală specială a fost Ion Dobrescu, la 7 noiembrie 1882, când a început învăţământul regulat cu cataloage. Actualul local al şcolii din localitate, cu opt săli de clasă, a fost construit în perioada 1963-1964, cu sprijin financiar din partea statului şi cu contribuţia semnificativă în muncă voluntară a locuitorilor din comună. În cursul anului 1964, în aceleaşi condiţii, a fost edificat şi căminul cultural. |